riTM
riTM este un proiect artistic care aduce împreună dansul contemporan și muzica instrumentală prin tehnici de improvizație mixte, cu scopul de a crea un limbaj artistic autentic, aflat într-o continuă transformare, în funcție de natura momentului prezent. Proiectul se desfășoară în orașul Timișoara și are ca scop formarea de public pentru dans contemporan în viitoarea capitală culturală europeană a anului 2023.
riTM este creat prin colaborarea dintre coregrafele Alexandra Gîrbea și Alexandra Bălășoiu, cu trei muzicieni timișoreni: Petre Ionuțescu (trompetă, fluier, tulnic), Mircea Ardeleanu Jr (contrabas, țambal, percuție), Sergiu Cătană (tobe, percuție) și artistul foto-video Cristian Văduva.
Proiectul a debutat cu o rezidență de cercetare oferită de Areal – spațiu pentru dezvoltare coregrafică Alexandrei Gîrbea în care, împreună cu Alexandra Bălășoiu, au căutat tehnici și metode performative de improvizație în duet și în grup. Cercetarea s-a extins prin rezidența creativă de la Timișoara, unde echipa artistică a căutat acea conexiune adâncă între dans și muzică, prin care cele două să devină una și aceeași exprimare a emoției, instinctului și impulsului de moment. Lucrând cu tehnici de improvizație și instant composition inspirate din Authentic Movement, Tuning Scores și improvizație jazz, artiștii au creat structuri performative care au servit ca bază pentru realizarea a patru filme scurte – live-session de improvizație dans-muzică.
Ne-am întâlnit cu toții într-un loc pe care fiecare îl cunoaște, îl iubește și în care se abandonează: în focul comun al creației. Este un foc în care măștile ard, oferind ființei infinitul posibilităților și lăsând sufletul să se articuleze în note, forme, emoții, gânduri aflate într-o metamorfoză continuă. Acest loc nu este străin nici publicului, fiind sursa oricărei activități creative. Muzica și dansul nu sunt doar forme de artă, ci și căi spre libertate și conexiune cu sinele și cu ceilalți. Întâlnirea lor devine o modalitate de a evada din individualitate, oferind de fiecare dată experiența unității, tendința esențială și naturală a tuturor. Ce le aduce împreună este ritmul, care devine pulsația creației în desfășurare.
Proiectul este inițiat de Alexandra Gîrbea, prin Concentric Projects, în colaborare cu Indie Box și realizat cu sprijinul Primăriei Municipiului Timișoara și al Consiliului Județean Timiș.
Parteneri proiect: Institutul Cultural Francez Timișoara, Fundația Județeană pentru Tineret Timiș.
riTM este un proiect artistic care aduce împreună dansul contemporan și muzica instrumentală prin tehnici de improvizație mixte, cu scopul de a crea un limbaj artistic autentic, aflat într-o continuă transformare, în funcție de natura momentului prezent. Proiectul se desfășoară în orașul Timișoara și are ca scop formarea de public pentru dans contemporan în viitoarea […]