[raw]




Mareele de primăvară ale unei fete cuminți


Mareele de primăvară
ale unei fete cuminți

O poveste despre curajul de a fi o mare într-o lume de sticle etanșe.


Invită spectacolul în spațiul tău


Teaser video creat în cadrul proiectului ”Movemental”, organizat de Profeti Art și Indie Box, în parteneriat cu Spitalul de Psihiatrie Voila și co-finanțat de AFCN.

Arta de a privi
dincolo de etichete

“Mareele de primăvară ale unei fete cuminți” spune povestea unei mame care a înnebunit într-o zi de toamnă. Performance-ul expune diferite puncte de vedere asupra nebuniei, a felului în care ”nebunul” este văzut social, precum și a felului în care el se simte în raport cu ceilalți.

Eticheta ”nebunului” te poate plasa în raporturi diverse cu lumea ”normală”: o problemă care trebuie rezolvată, un izvor de creativitate, o oglindă a disfuncțiilor sociale, un obstacol de evitat, un amalgam de incoerențe.

În discursul ei, Alexandra integrează atât memoria personală, cât și fragmente din memoriile cu care s-a întâlnit de-a lungul acestei cercetări.

Performance fragment
Performance act
Abstract movement
Live act

Draga mea,

Uneori, din sufletele noastre scuipăm flăcări de furie și suferință asemenea unui dragon care a uitat să zboare. Alteori, ele se adună precum o ceață printre omoplați, țesuturi și oase. Se înfășoară de liniile noastre precum o vată pe băț, iar, de nu avem timp și răbdare să le deșirăm, precum bilele de pe o numărătoare, vor veni și zile când spuma lor se va revărsa peste noi. Din spuma aceea, cândva, am văzut soare și flăcări, bucurie și extaz pe care nu le-am putut cuprinde cu mintea și pe care le-am scuipat haotic precum un dragon speriat de imaginea lui în oglindă.

Apoi, am intrat pe un culoar gri și îngust, unde m-am despărțit în două bile, de foc și de liniște, uneori de extaz și amorțire. M-am rostogolit prin culoarele strâmte și fade, încercând să merg cu precizie, pe liniile lor neimportante. Am uitat de mine, de timp și de tine.

M-am odihnit apoi la un copac și am îmbrățișat tot acest necunoscut, ale cărui linii de tristețe se prelungeau până în mine.

Nimeni nu te poate cunoaște niciodată cu adevărat. Și cel mai mare act de curaj pe care îl poate face iubirea, e să accepte că în tine curge o mare.

O mare înspumată și liniștită și rece și caldă și cu meduze și cu pești și cu broaște țestoase care înoată în adâncuri. Marea nu se înțelege bine cu plasticul invențiilor noastre umane și, deși suntem cu toții specialiști în construcție, înăuntru suntem o apă care nu se oprește niciodată. Apa erodează mereu și mereu și mereu. Se adaptează, se învolburează, răspunde.

O mare nu încape într-o sticlă.

Găzduiește „Mareele” în spațiul tău

Un performance viu, perfect adaptabil.

Nu vindem bilete la un spectacol rigid, într-o cutie neagră. „Mareele de primăvară ale unei fete cuminți” a fost creat inițial pentru spațiul public, strada fiind primul său partener de dialog. Tocmai de aceea, spectacolul vine la tine.

Librării & Spații Culturale

O experiență intimă printre cărți, urmată de dialoguri directe cu publicul despre fragilitate și regăsire.

Curți & Festivaluri

Acolo unde viața se întâmplă imprevizibil, la intersecția cu trecătorul grăbit, transformând strada în scenă.

Spitale & Centre

Acolo unde arta devine terapie, oglindă și alinare pentru pacienți, familii și personalul medical deopotrivă.

Corporate Wellbeing

O intervenție artistică percutantă despre burnout, presiune socială și importanța vulnerabilității în echipe.


Extinde experiența

Workshop-ul
„Corp – Cuib și Curaj”

Pentru organizațiile care își doresc mai mult decât o reprezentație, propunem completarea experienței artistice cu o sesiune interactivă.

Un atelier de explorare prin mișcare, facilitat de Alexandra Bălășoiu. Pornind de la cercetarea performativă a spectacolului, atelierul invită participanții să redescopere propriul corp nu ca pe un instrument de bifat sarcini, ci ca pe un cuib – un spațiu de siguranță profundă. Din această ancorare se naște curajul de a explora propria fluiditate, de a ne exprima emoțiile și de a ne lăsa văzuți. Este un atelier despre descărcare, acceptare și arta de a pierde controlul în siguranță.

Ce lasă marea în urmă?

„Comuniune, spirit liber, descărcare emoțională. Întoarcerea în copilărie când mă simțeam neîngrădită.”

— Participant atelier

„M-am eliberat de stres, mă simt excelent. Mă simt în al 9-lea cer și eliberat de unele probleme.”

— Pacient spital psihiatrie

Dincolo de cuvinte, asistența a descris un spectru larg de reacții viscerale: de la o dorință profundă de a plânge pentru a curăța tensiunea, la empatie, relaxare, admirație, dar și nevoia umană, imediată, de „a ajuta și a participa”. Arta noastră sparge al patrulea perete și invită la o vindecare colectivă.

Echipa & Creația

  • Concept și interpretare: Alexandra Bălășoiu
  • Artist vizual (desen & grafică): Amalia Dulhan
  • Producție: Indie Box, în cadrul programului „4 Corpuri – colectiv pentru dans” (coord. Fundația Gabriela Tudor)
  • Co-finanțare: Administrația Fondului Cultural Național (AFCN)

Istoric Reprezentații

  • Spitalul de Psihiatrie Voila, Câmpina (2021) – exclusiv pentru personal
  • Câmpina, spațiul public (2021)
  • Parcul Carol, București @CORP2021
  • Conferința Virtual Healing Spaces (2021)

Cercetarea din spatele proiectului

În procesul de mapare a experiențelor legate de tulburările de sănătate mintală, jurnalista Iulia Marin a intervievat persoane cu istoric de psihoză și/sau tulburare bipolară:

Programul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul programului sau de modul în care rezultatele programului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

© 2024 Indie Box. Toate drepturile rezervate.





[raw]