A fi mamă pentru mine nu e o realizare personală, niciodată nu am privit-o așa. Mai degrabă a fost un dat biologic, o coincidență, fatalitate aproape, dar în niciun caz intenție, proiect sau merit propriu. Aspirația profesională am văzut-o mereu în cel mai bun caz independentă, dacă nu chiar în contradicție cu rolul matern. Mereu m-am gândit că va trebui să reușesc indiferent de sau în ciuda obligațiilor de mamă și nici prin cap nu mi-a dat că maternitatea ar putea fi sprijin, rampă de lansare și sursă de inspirație pentru profesie și artă. Mai precis, nu mi-am dat voie până acum nici să visez la o societate în care asta să fie posibil. O utopie care însă acum pare să înceapă să se contureze ca realitate.
Deja două săptămâni în grupul [m]others, iată-mă la realizarea că e ceva foarte puternic în consecvența cu care ne-am ținut toate de planul de a ne vedea de treabă indiferent de gânduri, întreruperi, dubii … Am descoperit că e nu numai permis, ci și așteptat să mă dedic practicii nebuniei cu seriozitate profesională. Și ador paradoxul că am avut acces la asta nu în ciuda, ci grație acestei fatalități de a fi mamă, pe care încep încet încet să mi-o reiau în propriile mâini. Aici, e ok să “plâng afară” toate părțile de care am fost deposedată și să descopăr creativitatea noastră împreună, corpuri materne educate, sofisticate, trecute deja prin multe, și în plus asumate azi exact așa cum suntem: trase, împinse, lovite, susținătoare, sălbatice, atingătoare…
Se conturează un angajament comun de a construi din și pe aceste realități simțite și de a restitui comunității ceva din înțelepciunea asta. Baftă să avem!
Un proiect Indie Box. Proiect cultural co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.