Teodora Moroșanu despre [m]others

SPRIJIN

Se ciocnesc unele de celelalte cu furie și tandrețe simultane. O fugă încrâncenată una spre cealaltă, un salt animalic, iar în punctul de maximă apropiere, mângâierea blândă pe creștet, călcâiul prins în palmă.

Strigă, icnesc, pulsează. Se izbesc una de cealaltă, se sprijină și se dezechilibrează. Se apropie, se îmbrățișează și se desprind în explozii de mușchi întinși, tălpi goale și păr desprins.

Unii oameni au aceasta putere de a nu în fi în mintea lor tot timpul.

Unii oameni trăiesc în corpul lor, și mișcându-se, lasă liberă materia în și în jurul lor. 

Pulsează, vibrează, scutură, împing și trag, lovesc și îmbrățișează. Descriu cu corpul ce nu pot explica în cuvinte.

Libertate asta e înfricoșătoare. Mișcarea asta a proto-omului care face, nu spune că face. Tremură mușchi și ligamente și oase și piele. Chipuri tensionate, constelații de expresii, ciocnire și dezamorsare.

Voci, dar nu voci, sunete nu voci. Vociferări. Corzi vocale care vibrează sub presiunea unui aer împins, unei diafragme contractate în spiritul lui fă acum și aflăm noi ce înseamnă mai încolo.

Oare asta înseamnă să fii mamă pentru cineva.

Să faci loc și să lași loc. Să arăți ce înseamnă curajul dar să octorești de la distanță. Să arăți ce înseamnă abandonul dar să nu abandonezi niciodată.

Înseamnă să fii punctul de sprijin? 

Sprijin care nu înseamnă doar trunchiul solid de care îți legi hamacul ci vântul care-l leagănă. Sprijinul care înseamnă acea graniță invizibilă ce definește spațiul și legile fizicii, ce ne ține vii și sănătoși la cap. 

Să fii mamă înseamnă să construiești un adăpost și apoi să privești cum pruncul îl dărâmă.

Sprinjin. Un piept lângă pieptul zguduit de plâns. Un genunchi pe care să pui capul, un braț întins pe care să te ridici. Un strigăt care alungă fantomele, un călcâi prins în palmă.