Mi-e frică să nu înnebunesc
Nu am loc să memorez. Sunt ca un vid întins la infinit, ca și cum ai pune două oglinzi față în față. Nu știu dacă așa am fost dintotdeauna. Nimeni nu pare să observe vreo diferență.
Nu știu cum să îmi fac bagajul.
Vocea din mintea mea se aude mai tare decât sunetele din exterior. Caut soluții.
Am senzația că se mișcă ceva sub obrazul stâng. Clipesc, ore în șir, până lăcrimez. Pare că nu o să mai respir, până când nu o să fac o alegere conștientă. Am sentimentul că toți ochii sunt pe mine, dar știu că nu mă urmărește nimeni.
Corpurile se alungesc, oamenii au prea mult nas și gâtul mi se umflă ca unei broaște, iar apoi e strangulat de un șarpe constrictor.
Simt că m-am scurtcircuitat, sunt ars pe dinăuntru.
Articolul anonim, din procesul de lucru din cadrul [ship of fools]. Un proiect Indie Box co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.