DANSTOPIC LETTER#4

Dragă cititorule,

O să încep prin a-ți admira limbajul poetic. Eu, așezându-mă în fața acestei pagini albe și începând s-o umplu cu gânduri, mi-am amintit de copilărie, când îmi atribuiam tot timpul din lume pentru a da o formă concretă ideilor,gândurilor și visurilor din interiorul imaginației mele. Acum nu mai există timpul acela. Poate de aceea m-am cuibărit în dans. L-am privit ca pe o modalitate de a-mi ține trează imaginația și am mers cu el la drum până acum.
Nu pot să nu remarc anumite aspecte care ne unesc pe noi doi, dar și pe majoritatea oamenilor care s-au cuibarit în dans. Ne place să ne exprimăm într-un mod abstract, ocolind de multe ori câte un hop pragmatic. Ne place să alunecăm pe un derdeluș de metafore si ambiguități, căci ele pot fi tot timpul interpretate diferit, iar asta ne adăpostește de afirmații clare și răspicate. Acesta e și farmecul meseriei, dar n-ar strica uneori să facem câte un popas și să spunem lucrurilor pe nume.

La intrebarea ce e mai important pentru mine decât dansul o să-ți răspund: dragostea (orice formă ar avea ea) în sensul ei cel mai amplu. Pe mine mă umple de fericire, ori de câte ori îmi face câte o vizită. Aș putea fi suspectată de un romantism excesiv, dar e ok, nu m-ar deranja.

În ce cred? Cred în niște legi universale, ca atunci când faci bine, iar binele acela chiar face cale întoarsă către tine. La fel ca atunci când îți faci mai mult rău ție dacă faci rău deliberat în jurul tău. Din ultimele experiențe din viața mea, cred cu tărie în puterea gândului și cum creierașul nostru proiectează dincolo de lumea asta nu știu ce exact, cert e că se concretizează, dacă acel gând e cu adevarat dorit și puternic. Nu mă pricep prea mult la aceste lucruri, doar le-am observat întâmplându-se și încerc să le atribui niște explicații.

Legat de tandemul minciună-sinceritate, o să gâdil un pic latura sincerității artistului în raport cu ceea ce face. E poate o utopie, dar ar fi minunat dacă fiecare om și-ar cunoaște propria valoare și ce poate el să facă în meseria lui. Arta e bună, e frumoasă, toate lumea are libertatea de a o lua la tango, dar n-ar strica să fim și conștienți de valoarea și limitele noastre ca artiști.

Sar un pic la o altă întrebare și răspund la ”cum mă înțeleg cu timpul”. Cu timpul am o relație
schimbătoare. Învăț să am mai multă răbdare. Ideea de ”lipsă de timp” îmi provoacă anxietate, mai ales în perioada asta, în care parcă totul a înghețat, deci practic ai mai mult timp, dar paradoxal simt fix opusul. Trece repede și în cantități industriale și rămân tot inghețată undeva în trecut. Dansul avea această funcție magică de a face timpul să treacă exact așa cum îl investeam eu: rapid sau dilatat. E o perioadă și va trece. Tot ce știu e că vreau să ofer același timp dansului, ca înainte.

Îmi mai rămân câteva rânduri, cititorule, să îți atribui și ție niște curiozități la care te rog să te simți liber să răspunzi sau să ignori, dar să le lași măcar să te viziteze prin gând.

Cum ți-a fost ziua de azi?
Cum îți adaptezi activitatea la perioada de acum? Cum te înțelegi cu această adaptare?

Te ingrijorează viitorul artei tale în contextul în care se întâmplă ea acum? Care crezi ca sunt pericolele timpului nostru?

Cu mare curiozitate și un zâmbet timid,
Al patrulea corp

În 2021, mai mulți coregrafi au povestit și au trimis mai departe colegilor lor întrebări despre corp, pandemie și locul/sensul dansului pentru ei, sub forma unor scrisori anonime.

Fiecare scrisoare a servit drept inspirație pentru un ilustrator, în crearea unei animații augmentate, pe parcursul atelierelor DANSTOPIC din primăvară, călătorie ghidată de Skeptic Dog Animation și Interfața Umană.

Animația Scrisorii #4 a fost creată de Anca Cimpoieri și poate fi descoperită prin aplicația Artivive.
Google Play: https://play.google.com/store/apps/details?id=com.artivive
Apple Store:
https://itunes.apple.com/us/app/artivive/id1188737494?mt=8