de Valentina De Piante
Despre piele, identitate și alteritate, despre ghidaj și abandon, despre senzații ancestrale, despre prezența neprevăzutului, despre a fi într-un spațiu fără timp în extremități, centru și in toate celulele… a fost despre acțiunea născută din non-acțiune.
Acest articol îți propune conturarea experienței care trece prin– și transcende corpul, ajungând în locuri mai puțin vizibile sau mai puțin explicabile, cercetând potențialul experiențial al Contact Improvisation, explorat în medii radical diferite (pământ-apă). Lucrarea analizează așadar,drumul ontologic inversat: de la terestru, la acvatic.
Am traversat prin spații ale infinitezimalului interior, ale microcosmosului intern, unde corpul și psihicul au apărut ca unitate și unde corpul a fost călăuza.
Trecerea prin medii atât de diferite– de la pământ, către apă– prin contactul cu celălalt, mi-a ridicat varii curiozități legate de procesele de creație sau învățare, despre cum putem facilita creativitatea prin etape de conștientizare și abandon, unde ca instrumente folosim intenția, timpul, ascultarea, suportul, atingerea celuilalt , anti-gravitația, respirația, ochii închiși, ochii deschiși, tactilitatea și imaginația.
Rolul meu de profesor se ramifică înspre multiple alte direcții; în rolul observatorului, aldansatorului, al mentorului – fundamentală fiind rezonanța cu celălalt în spiritul creației și cooperării, unde necesară este parcurgerea unui traseu euristic din care se nasc diverse întrebări: cum creăm câmpul perceptiv? Cum putem crea, noi profesorii, concentrarea în mintea studenților, prea des hiperstimulată de imagini, gânduri și himere ale acestor vremuri? Cum le putem crea condiții optime pentru a-și conștientiza simțurile?
Ce fel de identitate se naște atunci când accesăm senzațiile?
Mentorii mei, Grotowski, Feldenkrais și Bainbridge Cohen, căutau starea de prezență printr-o conexiunea profundă cu propriul corp, cu propria respirație, și abia atunci apărea ceea ce arde,ceea ce doare, ceea ce este și putea avea loc transformarea.
Parcursul poetic a fost realizat alături de ce doi traineri: Cătălin Diaconu și Alexandra Bălășoiu și de cei 13 studenți ai anului II – secția de Coregrafie (UNATC), an pe care îl coordonez.
Documentarea se vrea a fi liberă, călăuzită de memorii, un loc unde senzațiile se mișcă.
ZIUA # 1– la UNATC
Stabilitate, protest și haos…pe pământ.
Este grevă în toată Universitatea. Studenții protestează, spunând că nu sunt destule săli
de repetiții și că regulamentul le interzice folosirea echipamentelor (de sunet, lumini) pentru aexperimenta în cadrul proceselor de creație.
Sugestia mea este ca înscrișii la ateliere, să participe totuși. Aceștia, acceptă fără rezistență. De fapt, par chiar euforici să încerce lucruri noi și sunt plini de așteptări și curiozitate, mai ales legat de dansul în apă.
Prima lecție este la prânz, pe pământ, în sala 204, pe o podea frumos nivelată, acoperită de un covor de dans negru și prea bine cunoscută de articulațiile mele. Dar, în contact improvisation,primul lucru sigur este că nu ești niciodată sigur! Cheia tehnicii este să fii hiperprezent și adaptabil contactului cu celălalt care implică multiple variabile: atenția, greutatea, concentrarea, inerția, momentum-ul, oscilațiile de tensiune, gândurile și emoțiile care pot modifica reflexele, cât și alte strategii.
Spirale și unde
Pentru început, stăm în cerc, în picioare. Cătălin ne propune să răsucim coloana simțind ce parte a corpului inițiază mișcarea, ca mai apoi, să încercăm inițieri diferite: din bazin, dintr-o vertebră specifică, din glezne sau din genunchi. Continuăm prin unduiri pe planurile sagitale și transversale.
Picătura
Ne imaginăm o picătură care se scurge pe suprafața corpului, desenând un traseu către picioare, ca o hartă și apoi, înapoi către cap. Picătura poate deveni foarte grea.
Același exercițiu îl facem în perechi: traiectorii trasate pe corpul dansatorului de către partener, alternând gradul de complexitate al mișcărilor. Contactul poate fi ghidat de un simplu vârf de deget sau chiar de tot corpul.
Mă duc cu/ mă opun/ folosesc ambele forțe
Urmează tot un exercițiu în pereche: partenerul atinge spatele sau o zonă toracică a dansatorului cu o mână, ghidând mișcarea lui prin spațiu. Apoi partenerul poate să se opună ghidajului sau să folosească ambele forțe simultan, urmărind impulsul, dar cu o anumită rezistență.
ZIUA # 1- la THERME
“Mi–e frică de apă. Vin cu întreaga tensiune de pe pământ. Mă simt puțin agitată , încerc să rămân deschisă și fără teamă, dar mergem înspre necunoscut.”
Dansul în apă răstoarnă perspectivele. Experimentarea unui alt mediu vine și cu o altătemporalitate.
Spațiul și timpul se dilată în mediul acvatic cald, acesta dizolvând ritmul anxios. Ne sincronizăm intern cu mareele, cu fluxuri și refluxuri, cu micro-impulsuri. Corpul meu tensionat se scufundă, iar Alexandra și Nicoleta îmi ating cu grijă unde simt tensiune (la nivelul gâtului, la nivelul spatelui).
Mai întâi singuri, iar apoi conduși de către partener. Alexandra mă ține de cap și bazin si mă ajută să plutesc. Îmi trebuie o jumătate de oră ca să pot relaxa tensiunea care mă făcea să mă scufund.
Nu face nimic, lasă-te condusă de mine.
Îndemnul Alexandrei de a nu face, mă ajută să fiu mai lejeră, mai ușoară. Non-acțiunea este atâtde departe de mine. Caut în interioritatea mea acel corp arhaic… caut experiența de a fi ghidatăde mișcările materne și de a fi înconjurată de lichidul intrauterin. În prima jumătate de oră însă,întâlnesc cu totul altceva: rezistență și frică de a nu putea respira sub apă.
Dar datorită ghidajului blând se naște o senzație extraordinară de plutire, extensii și spirale. Parcă mi se îndepărtează oasele, simt altfel spațiul. Este o binecuvântare ca altul să mă poarte cu el. Să nu fiu eu cea care ia decizii, dar decizia să fie în celălalt: apă sau partener.
Mă mișc cu logica apei. Care este logica spațiului în apă? Ce tensiuni, unde sau curenți palpabili, permit mișcarea? Cu cât sunt mai detensionată cu atât sunt mai mobilă.
După o oră, corpul începe să își aducă aminte. Apa produce spirale și extensii care mă traversează, acum capul stă mai mult sub apă, respirația este cu totul alta, nu mai îmi aparține, are alt ritm. Se naște un alt corp, iar odată cu el, alt psihic.
Apoi continuăm să explorăm ceea ce făcusem la prânz în sală: ne lăsăm conduși de partener, ne opunem, folosim ambele opțiuni deodată. Acest exercițiu creează tensiuni, detensionări și soluții imprevizibile. Mintea se joacă cu celălalt, corpul se învârte energic și lăsăm aceste mișcăriautentice să se nască, fără să judecăm.
ZIUA # 2- la THERME
A crea un limbaj în care sintaxa este dată de memoria apei, spațiul lichid dizolvă particulele pietrificate și cu ele, gândurile.
A doua zi, ne întoarcem la Therme. Mă simt deja mai relaxată și receptivă, iar corpul pare mai pregătit să intre în dialog cu apa și cu partenerii. În acest drum unde tonusul obișnuit, gândurileși impulsurile la acțiune se diluează, descopăr un fel de a respira diferit, un corp minte necunoscut.
Apa îmi atinge blând corpul, rezonează cu celulele și creează noi cuvinte.
Trecem prin toate momentele din prima zi și adăugăm momente de grup unde regula este să fie minim doi observatori cu ochii deschiși în timp ce oricine altcineva poate să fie ghidat. Se nasc constelații de corpuri, fiecare trecând de la un rol la altul: cei care sușțin, cei care ghidează, cei care urmăresc impulsuri, cei care se lasă și se opun în același timp.
ZIUA #3- pe PĂMÂNT
La această întâlnire, reținem memoria celor două sesiuni de contact în apă. Acum parcă ne mișcăm într-un spațiu hibrid, corpul cu fascia destinsă păstrează impulsurile apei și ale partenerului.
Micul dans
După un mers conștient prin spațiu, ne oprim în picioare. Postura noastră verticală este o minune biologică. Trainerii ne ajută să simțim Micul Dans al lui Steve Paxton, meditația care pleacă de la impulsuri și care semnează începuturile Contact Improvisation.
Suntem martori ai unor ajustări inteligente continue ale corpului pe care le vom explora maitârziu pe loc și în spațiu. Putem ajunge la sol fără colaps, simțind cele două forțe simultane: către podea și către cer.
A ne oglindi
Doi câte doi, ne apropiem sau ne depărtăm, niciunul conduce sau conducem amândoi.
Spate în spate
Ne ascultăm și ne mișcăm în spațiu în pereche, spate în spate, simțim contactul omoplaților, albazinului, al întregului spate.
ZIUA # 4- ACASĂ
În care loc în corp mă simt acasă?
Din acest atelier, rămâne cu mine mersul inițial urmat de o oprire în picioare, unde am vizualizat bazinul ca pe un spațiu central în corp, ca pe un lac liniștit prin care forțele gravitaționale și antigravitaționale trec. Păstrez și experiența explorării celui de–al doilea centru: cutia toracică susținută de organe interne plutitoare.
Aceste două vizualizări sunt urmate de traversări sau interschimbări dinamice, alternând cele două posibilități, folosind stabilitatea primului centru sau plutirea celui de–al doilea.
Exercițiu în pereche
Cu spatele în contact, ne mișcăm simțind direcțiile celuilalt, fără a-l urmări, dar propunând variații sau alte direcții. Odată ce o persoană este ridicată, aceasta continuă să se întindă, nu să colapseze.
ZIUA #5- UNATC
Redescoperim potențialul unei singure mișcări repetate lent, timp în care corpul intră în mișcări elicoidale și spiralate sau poate, corpul devine pur și simplu mediul unde aceste forțe dobândescspațiu. Repetăm secvențele din Material for the Spine ale lui Steve Paxton.
De fapt, în actul de a repeta o singură mișcare, observ de fiecare dată unde inițiez, cum se naște un peisaj de senzații și de detalii, unde centrul se activează și periferia corpului se extinde la infinit.
Din mișcarea pe palme și pe genunchi, ne poziționăm sub celălalt, aducând astfel, centrele în contact. Explorăm posibilitatea de a simți mișcarea făcută în prima parte la sol, de data aceasta în contact cu partenerul.
De aici, trainerii ne invită să continuăm să simțim dialogul între centre, creând propriul dans născut din a atinge și din a fi atins, din ascultare, din memoria apei la intersecția cu pământul.
Din pământ către apă
Dorința mea este ca din când în când să refacem drumul înapoi din pământ spre apă pentru ca apa și șusținerea să poată re-înscrie în noi imagini, memorii, atingeri, candoare.
Articol creat de Valentina De Piante în cadrul cercetării din proiectul Colegi de Lume, produs de Indie Box.
Finanțat de Municipiul Timișoara prin Centrul de Proiecte.
Proiect cultural co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.
