„Predarea nu e transfer de cunoștințe.”
Am intrat în sala de la UNATC Coregrafie cu acest crez al lui Paulo Freire. Nu am venit ca formatori care dețin un adevăr, ci ca facilitatori. Nu ca să „predăm” o metodologie finită despre Dansul în Apă sau Contact Improvisation, ci pentru a deschide un laborator de cercetare reciprocă, un spațiu viu în care, așa cum scrie Freire, „cine predă învață în timp ce predă, iar cine învață predă în timp ce învață.”
Am propus o călătorie somatică în trei acte: un atelier „pe uscat”, o scufundare în mediul acvatic și o întoarcere pe „uscat”, pentru a observa împreună ce s-a schimbat.
Am colectat reflecțiile oneste ale studenților după prima și a doua sesiune pe uscat. Ceea ce am descoperit în aceste cuvinte este o hartă a unei conștientizări accelerate. O hartă care arată cum apa a funcționat ca un pedagog tăcut, un traducător fluid al principiilor pe care le căutam.
Sesiunea 1 (Înainte de Apă): Corpul „gândit”
Feedback-ul din prima întâlnire, din 21 octombrie, a fost cerebral. Dialogul corpului era încă mediat de minte. Studenții se luptau cu ideea de a renunța la control, iar provocările erau legate de execuția mecanică: „transferul de greutate între parteneri în contact”, „contactul… lăsarea greutății….suspensia”.
Corpul încă era un obiect care trebuia gândit. Relația cu gravitația, partenerul fundamental al oricărui dansator, era un conflict sau, mai rău, o necunoscută.
- Un student a descris-o ca „momente de lăsare în gravitație, momente de mers împotriva ei.”
- Altul a mărturisit: „încă nu mă pot pronunța, n-am fost conștientă… simt că ar trebui să experimentez mai mult.”
- Un al treilea a fost cel mai revelator: „Neobservabilă, nu m-am gândit la asta.”
În acest prim act, corpul asculta instrucțiunile, dar nu citea încă lumea din jur.
Sesiunea 2 (După Apă): Corpul care „citește”
Apoi, am petrecut două zile în apă. Un mediu fără podea. Un mediu care nu acceptă lupta, ci doar negocierea. Un spațiu care te invită să renunți la controlul vizual și să te încrezi în ascultarea tactilă. Când ne-am întors pe podeaua studioului pe 24 octombrie, ceva fundamental se schimbase.
Feedback-ul nu mai era despre mecanică. Era despre senzație și revelație.
1. Împrietenirea cu Gravitația
Lupta s-a dizolvat. Studenții care înainte „mergeau împotriva” gravitației sau „nu se gândeau la ea”, acum spuneau:
- „Nu m-am mai opus ei [gravitației] la fel de tare.”
- „…a trebuit să mă obișnuiesc cu ea și să mă împrietenesc cu gravitația.”
2. Un Nou Vocabular Somatic
Cuvintele s-au schimbat. „Fluid” nu mai era un rezultat al încălzirii, ci o stare de a fi. Apa le-a oferit un nou limbaj pentru a descrie o experiență pe uscat:
- Un student a descris trecerea de la „stiff” (rigid) la „floating” (plutitor).
- Altul a simțit „un ‘flow‘ care mă mișca.”
Și, cel mai important, un student a făcut conexiunea explicită, scriind că relația sa cu gravitația pe uscat a fost:
- „…un bolovan care trăgea spre sol, încercam să-l mențin cât mai ușor, exact ca în apă.”
3. Descoperirea „Imposibilului”
Poate cea mai profundă transformare. Apa, eliminând podeaua, le-a demonstrat corpurilor că susținerea totală este posibilă. O studentă a mărturisit:
- „Că pot să dansez fără să țin picioarele pe sol… (credeam că e… imposibil).”
Lecția apei despre ascultarea non-vizuală a fost, de asemenea, transferată. Dacă în Sesiunea 1 conexiunea era cerebrală („capul trebuia să gândească”), în Sesiunea 2, un student a avut revelația:
- „Felul in care poti sa te conectezi… nu prin priviri… ci prin intentie. Ceva frumos.
Concluzii (sau Noi Întrebări)
Aceste reflecții sunt cercetarea noastră. Ele validează filozofia lui Freire: „predarea nu este transfer de cunoștințe”. Apa a funcționat ca un catalizator somatic extraordinar. A fost un traducător care a scurtcircuitat procesul pur mental și le-a permis studenților să integreze – să „citească” la nivel corporal – concepte pe care, înainte, doar le gândeau.
Apa i-a învățat despre corp. Iar ei, prin curiozitatea și onestitatea lor critică, ne-au învățat pe noi despre potențialul pedagogic al acestei metodologii. Procesul continuă.
Acest articol face parte din jurnalul de bord al proiectului „Colegi de lume: cercetare și modele sustenabile în dans”.
Finanțat de Municipiul Timișoara prin Centrul de Proiecte.
Proiect cultural co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional.
Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.
