BEING EXPANDED/FIINȚA ÎN EXPANSIUNE
Călătoresc prin spațiu-timp-conștiință. Oscilez, sunt instabilă, mă recentrez, simt, nu știu ce se întâmplă.
Poate o biografie să înceapă prin percepțiile corpului?
Amnezică fiind, cu un sentiment de dezlipire de viața asta, fixez realitatea pentru a nu pierde detalii importante. Iubesc să văd miracole în fiecare secundă. Am asistat la mai multe miracole în viața asta: trei sunt copiii mei și al patrulea este El.
Dar să rămâi în fluxul vieții da, este o decizie deșteaptă, în relație permanentă, cu umbrele si luminile din noi care se reflectă pe pereți si pe fețele pe care le întâlnim.
Imprevizibil, necunoscut, vibrație – sunt trei cuvinte, trei principii ale unei vieți, pe care nu o putem controla.
Dar ceea ce facem aici se reînnoieste pentru întotdeauna cu un sentiment de eternitate. Acum de pildă poate fi Raiul.
Vocea mă alege, intrând în transă o las să se manifeste prin mine, răsuflând prin oase, sânge și organe. Glasul se deconstruiește într-o mie de forme, creând un ecou infinit. Vibrația și zgomotul creează un șir, de la sunet la protolimbaj, la limbaj extrem de emoționant. Corpul meu devine călăuza pentru a tempera alienarea mintală. Observ cum mintea se aprinde cu spectacolul ei de gânduri amuzante. Sunt acum în prezent, ascult sunetele din mine.
Este un efort să mă concentrez și să observ ceea ce observ, să observ observarea. Este mult haos, nu afară, ci înăuntru.
Ascut simțurile ca și cum urechea ar fi toată pielea. Sunetele se transformă – și cu ele, corpul, care capată alte densități.
Se creează noi spații înăuntru care vibrează pe diverse frecvențe. Undele acestea dau o stare interesantă. Sunt atât de mult în corp, încât mintea mea începe o călătorie chinestezică internă, unde peisajul sonor schimbă materia din care sunt formată.
Oceanul de sunete declanșează imagini și senzații la nivel subatomic. Corpul și membranele care dau materialitatea sufletului umăresc background-ul sonor, redescoperind geografia orașului.
-Fără Sfârsit-