LIMBĂ ALBASTRĂ – O Poveste Moving [M]others, de Valentina De Piante

Aici este bine să uiți ceea ce crezi ca stii și să te lași condus…de întrebări, de mamele vizibile și invizibile, de copiii și de corpul tău.

 

Mi s-a reproșat des ca sunt în afara sistemului. Proiectul s-a născut din acest a căuta un sens în afara regulilor, în afara normelor impuse și a ajuns să atingă un nucleu așa de adânc în  mine și în ceilalți încât fiecare om din public s-a simțit scuturat, întrebat, stimulat. Și acest lucru s-a întamplat datorită forței colectivului [M]others.

 

Acest proiect a dat drumul la multe lacrimi. Așa s-a și împlinit visul Alexandrei care își dorea să creeze spații publice unde oamenii ar fi putut să plângă.  

 

Mamele și fiicele ale proiectului

„Te înălțăm în aer pentru că ai fost plămădit în pântecul de lut al mamei tale de către Cel Măreț…Binecuvântat te-ai născut…O binecuvântare pentru noi toți.” Clarissa Pinkola Estes în Binecuvântarea Maicii Binecuvântate 

Alexandra Bălașoiu și cu mine inițiem fiecare proiect doar dacă acesta mișcă status-quo-ul social, dacă întrece granițe și dacă este împărtășit cu publicul. Eu, italiancă, semn zodiacal de aer, nu pot decât să sparg granițe, oriunde mă aflu. Alexandra, zodie de pamânt, realizază ceea ce gândește. Ne-am ținut strâns de toate aceste dorințe la care, s-a adăugat necesitatea de a crea momente de contemplare, de încetinire a timpului. Neuroștiința și școlile spirituale ne arată că doar încetinind, calmând fluxul gândirii inconștiente, putem să ajungem să ne simțim parte creativă a lumii. Așa ca ne-am dorit spații așa numite sensuum-lab, laboratoarele simțurilor-pentru a experimenta tactilitatea și manualitatea, chinestezia,  gustul și mirosul, ascultatul, desenatul. Ni s-a alăturat Mădălina Dan, coregrafă cu producții proprii în țară și străinătate, cu experiență în lucrări participative și în contexte medicale, cu un impact social important, un ochi atent pe tot parcursul procesului. Iar din februarie 2022 s-a unit și s-a entuziasmat cu noi Ivana Ivkovic, dramaturgă croată de renume, care de două decenii lucrează în cadrul performance-urilor contemporane cu companii de dans. Cu Oana Băluța, artist vizual si performer, am cercetat rezonanțele dintre mama și materie, conexiunea primară între ființa mamă și pământ, unde straturi de informații se compun și descompun, pământul mamă care naște și se cutreiră. Am folosit mână care manipulează separat de ochiul care creează propiile categorii, acestea fiind separate de atingere. Am experimentat o mâna care, manipulând lutul, împinge, mângâie, lovește, întinde, rupe, comprimă materia încă informală.

Teodora Moroșanu, rockstarul nostru care nu improviza cu plăcere și nu încerca mișcările noastre contemporane, și-a depășit total limitele! A compus live pe tot parcursul repetițiilor și al spectacolului și a ajuns să se antreneze cu noi. Ea a creat sonoritatea hipnotică a trei spații diferite. Fără probleme, psihoterapeuta ei afirmă ca acest proiect a funcționat precum o terapie. 

Diana Spiridon, cu dansul sprâncenelor înghețate, a fost întruparea portretelor lui Francis Bacon, nimeni nu a reușit, decât ea, să interpreteze zece stări deodată cu fața ei. De acum va fi numită fiica spirituală a lui Francis din România. 

Loredana Larionescu a fost dans-terapeutul perfect, aducând oamenii înapoi în inimile lor. Ea a fost regina uterului și corpul cu rujul cel mai frumos din echipa [m]others. 

Fiicele proiectului au fost două: fiică mea, Silvia Niculae, magică pentru puterile ei transformiste. Cea care intră în 2021 ca artistă video și se transformă în 2022 în scenografă și perfomer. Ea a reușit să coalizeze în jurul nostru studente de la arhitectură și fotografe voluntare și s-a luptat din răsputeri să construiască un micro-spațiu închis în interiorul spațiului mai mare. L-am numit uterul – de o intimitate puternică, unde femeile pot povesti și unde Loredana Larionescu le ascultă.  A doua fiică este Laura Murariu, studenta mea de la UNATC care a ajuns în sala de repetiții pentru a învăța cum se lucrează și de atunci cu noi a rămas. Laura a adus un surplus de creativitate, povesti horror despre nașterea cu capul în jos și scăparea copilului. Acum va pleca la Bruxelles, la Parts dar ne-a promis că va povesti despre noi coregrafei Anne Therese de Keersmaeker. Silvia pleacă la Paris. Orice mamă înțelege plecările din cuib.

Ira Merzlichin se luptă încă – în sensul propriu al cuvântului – pentru a naște filmul documentar. Cine a spus că toți copiii se nasc la termen? Ca doici pline de răbdare, îl așteaptăm și pe acest pui al lui Mothers. 

Cristina Ispas a însuflețit, îndrăgit și manageriat proiectul împreună cu Alexandra Bălășoiu. Ea, cu sinceritate vă spun, a dansat cel mai bine cu limba, am dovada filmată! 

Între-timp sensum-lab din 2021 s-a transformat în șase micro-ateliere, presărate în trei spații diferite: Mână și ochiul, Limbă și gură, Chinestezia, Povestea nașterii, A lasa propriul sunet, A trasa și a desena propria formă a corpului.

Orice poveste despre maternitate este străfulgerată – neologismul Alexandrei – de lucruri neprevăzute: eu m-am accidentat, iar Alexandra funcționează cu două corpuri și inimi. Dar măcar sunt aici să scriu povestea noastră. 

 

Ce înseamnă să fii sprijinit?

 

Iulie 2022: în aceasta perioadă sunt martor extern al repetițiilor. Ochii mei urmăresc din afară, cu distanță, procesul pe care l-am trăit cu câteva luni înainte din interior. Corpul meu mai fragil ca niciodată, trece printr-o recuperare, iar toate celelalte mame și fiice mă susțin. Alexandra a preluat majoritatea sarcinilor mele. 

Sunt în sală unde privesc spațiul, timpul și energia corpurilor cu simultaneitate: mamele și fiicele pot fi copii și animale în același timp. Prin țesuturile lor simt cum ființele co-există în același trup, se adulmecă, se îmbrățișează.

 

Moving [M]others sau a mișca conștiințele oamenilor din jurul nostru

Ne-a călăuzit întrebarea – Ce înseamnă maternitatea pentru fiecare dintre noi?- Ce înseamnă  maternitatea pe care am văzut-o la mama mea, la bunica mea? “Oul care m-a născut era in pântecul mamei mele când era în burta mamei ei.”[Bonnie Bainbridge Cohen] Trebuie să fim conștiente că noi, mamele, existăm într-o altă temporalitate, o minte care îmbrățișează mai multe lucruri deodată și se confuzează emoțional. Moving [M]others respectă și ia în considerare emoțiile noastre, deslușind harta afectivă maternă.

Cum  mișcăm conșțiința?

Am mișcat și am discutat mult despre experiența maternității și am găsit următoarele cuvinte unificatoare. Acestea  au și generat majoritatea momentelor performative: non-self,  deschidere totală, comunitate, viață și moarte, atemporalitate, epuizare, desființare, hrană/supraviețuire, a naște și a fi născut, îmbrățișare,  sprijin și sprijinit, impuls, atingere, greutate, confuzia rolurilor, involuție, demnitate, uitare, îmbătrânire, catalizator de sentimente, transformare totală.

Am simțit cum am deschis un multivers și că aceasta transformare trebuia retrezită, readusă la suprafață și retrăită prin diverse mijloace. Am început atunci să mișcăm conștiința prin multă fizicalitate, străină nouă, impulsivă, aproape  animalică, foarte aproape de forța pură, eliberatorie. Dar și căutând o mișcare paradoxal opusă: sensibilă, imperceptibilă. În 2021 am creat laboratoarele unde am invitat să ne miște bunicii, părinții și copiii noștri. Le-am întrupat corpurile. 

În 2022, fiecare artist din colectiv a ținut ateliere împărtășind practica proprie. Am mișcat pielea, care a înmagazinat memoriile atingerilor timpurii. Apoi ne-am dăruit una alteia cuvinte cheie. Tații proiectului ne-au mișcat cu sunetele instrumentelor. Am desenat si colorat propria imagine inconștientă a corpului. Am plecat de la poveștile personale în timp ce ne mișcam, le-am lăsat să curgă ca și cum ar fi fărâmițe de inconștient care spuse împreună generează un sens nou. 

 

Decenzurarea sau Limba Albastră

Fără să îți dai seama, tot ceea ce vezi o ia razna… si din punct de vedere emoțional.

În timpul laboratoarelor [M]others am  retrăit precum copii noștri, suspendarea judecății, decenzurarea, a nu ne lua prea in serios,  jocul de a fi altcineva decât noi înșine, imperfecțiunea. Am descătușat o putere nouă în corp și în cuvinte. O inteligență motrică a copilului care este dincolo de orice limitare, de orice convenție. Acest corp îndrăzneț și această minte ne-au permis să sărim de la un sistem la altul, să descătușăm referințele, conexiunile dintre corp și limbaj, reperele despre ceea ce este corect și ceea ce este greșit.

Eu am lucrat mult cu limitele personale: pentru mine limba si naționalitatea au fost o mare piedică pentru a fi acceptată și integrată în multe cercuri autohtone.

Am întrebuințat limba în mai multe ipostaze, în spectacol am folosit-o foarte concret ca primul organ “ ascuns” care se extinde în spațiu. 

LIMBA ALBASTRĂ a devenit acel loc plurisemantic de supraviețuire, de hrană, de comunicare, de plăcere, de putere, de cenzură, de libertate, de transformare a unui spațiu care din extern devine intern, de limbaj,  de răzvrătire, de joc.  

 

Așa că, Moving [M]others, dând drumul la limbă, a dat drumul și la povestea mea, deoarece pentru mine acest proiect a fost în primul rând legat de o decenzurare a corpului și a formelor stereotipice ale relaționării. 

Mi-a fost extrem de greu să mă adaptez și să devin mamă în România, mi s-a părut că lumea adulților înteracționează cu copiii impunând multe reguli inhibante, reguli ce îi orbiseră și pe ei când erau, la rândul lor, mici.

Vorbesc chiar despre  restricțiile de mișcare, cum este aceea de a sta nemișcat pe scaun la vârste fragede, apoi reguli de purtare, vorbire – “poartă-te frumos!”, “vorbește frumos!”, “spune poezia cu dicție perfectă, fără sau cu un zâmbet fals pe buze!” Totul este așa de perfect încât copiii când devin adolescenți și creierul lor este cutreierat de emoții, nici nu le recunosc, nici nu le pot stăpâni. Astfel încât acești adolescenți perfecți cu o lume internă total necunoscută, o iau pur și simplu razna. 

 

Corpuri cu afecte sau cum să nu o luăm razna 

 

Corpurile performerilor ne arătă îmbrățișări și contacte imperfecte, limitate, uneori totale, fagocitare, care creează gesturi și corpuri de afecte.

 

Degetele copilului mângâie apoi apucă și strâng  pielea și hainele mamelor, ființe grele și dilatate care oferă suport, ele se renasc în poziții upside down, până ce ridică în aer corpuri materne care cer să simtă lejeritatea  ființei.

Am cercetat relația mamă-fiu-fiică plecând de la prima formă de comunicare, aceea corporală, observând cum în copil rămân imprimate memorii ale hrănirii, ale privirilor, ale atingerilor, ale tonalității vocii ale celui care a avut grijă de el. Iar aceste experiențe relaționale concrete afectează întreaga cogniție viitoare a copilului. De aceea pentru noi, [M]others, prima învățare mamă-copil este aceea  prin care limba căută hrană, ochiul atinge, mâna leagănă și mângâie, pielea caută contact și liniștește.

 

Iar dacă asta nu s-a întâmplat, rescriem povestea acum împreună, o dansăm. 

 

Pentru noi [M]others, cuvintele  grele și traumatice capătă fizicalitate și se alină.  Suportul, puterea, sacrificiul, epuizarea devin o constelație de corpuri…ne mișcăm sprijinindu-ne reciproc. O mișcare a unei mame/ fiice reverberează în întreaga arhitectură a trupurilor. Nu este important decât să asculți și să întâmpini orice acțiune imprevizibilă.

 

 

De la harta inițială la arhipeleag

 

Ianuarie-Martie 2022: Înainte să începem repetițiile împreună cu Alexandra am creat o hartă a posibilităților, un rizom din care se nășteau mai multe direcții. Apoi am discutat-o împreună cu Ivana. În primul rând am vrut să înglobăm și recuperăm momentele semnificative din rezidențele din 2021: fizicalitatea pură din falling/collapsing/crushing, decenzurarea din momentul cu limba și cu dezarticularea corpului, suportul, nașterea, corpuri cu dorința din Bad Girls [aici impulsul devenea erotic și expresiile faciale aparțineau trecutului nostru zoologic]. În 2022 aveam în plan multe lucruri noi, în hartă scrise: 

• nivel biologic: mandibulă, buze și reflexul suptului, bazinul, limba și în consecință a îmbrățișa, a hrăni, a primi, a fi un ovul lent, a crea un spațiu deschis
• nivel autobiografic: atelierele ținute de către fiecare mamă din proiect de body tracing, de ritm, de atingeri, de mișcare, de lut. Fiecare mamă să folosească texte ca sursă de inspirație
•  nivel participativ, comunitar, să dăm demnitate oricărei vârste și corp prin atingeri, prin ascultare, prin desen, prin dans 

Fiecare atelier în sine, fie el pornit din sunet, desen, atingere sau mișcare a cuprins ca o  hologramă și celelalte practici astfel încât la fiecare atelier s-a scris, desenat, mișcat, vorbit, dar în ordinea diferită. 

Practicile interdisciplinare s-au contaminat, uneori s-au suprapus printr-o logică proprie, creând în timp și prin repetiții continue o poveste a întregului.  În general toate momentele, fie ele de grup sau solo s-au transformat și stratificat prin muliple task-uri interne.

Așa că insulele au creat un arhipelag care răspunde unei logici noi, o logică a afectelor, care arată ca straturile unde lucrurile nu sunt una, ci mai multe deodata, că nu există doar un simț, un gând ci o simfonie a simțurilor, a gândurilor, unde nu există o singură emoție, ci mai multe.

 

Ceea ce facem noi [M]others este să performăm Molotovul acesta exploziv: gândurile noastre, modelele de comportament, convingerile, emoțiile, fizicalitatea, intențiile.

Toate acestea au fost studiate, au fost întrupate, s-au cristalizat și sunt performate în fața publicului și apoi chiar de către public.

 

De la un corp stăin, fără înfățișare, liber, ajungem la două corpuri până ce se formează întregul grup. Încep poveștile nașterii, cu vrăjitoarele, mama bună și rea, cu  fiica care din disperare cade cu tot cu aspiratorul. Totul căpătă o amploare uneori eliberatoare, uneori înghețată, uneori de-a dreptul comprimată, deoarece devenim emoțiile noastre, pe toată fața, pe tot corpul. Ne desfac carnea.

 

Și l-am uitat pe Deleuze!

 

Vă aduceți aminte de rizomul cu multiplele direcții de o gândire care sare de la un cod la altul, de corpuri de dorință? La Moving [M]others, Deleuze și-ar retrăi copilăria fericit! 

Arhipelagul Mothers a ajuns să fie hipnotic, unde locurile așa de descentrate și simultane te ajută să te centrezi mai bine, deoarece din orice unghi ai privi, le vezi pe toate și toate se transformă, nu rămân niciodată la fel. Toată experiența pare o meditație cu mandale a unui călugăr budist!

 

Aici poți râde și plânge în același timp, te poți confuza, te poți liniști căci suntem aici pentru tine. Cu tine împărtășim mărețiile și coborâșurile maternității, presărate cu mult umor, haos, cu imprevizibilitatea, cu adaptare, cu Aucouturier, Francis Bacon și Deleuze.

 

Veți observa cum fiecare mother face minim cinci lucruri deodată, adică suntem toate multi-tasking, termen care se asociază splendid cu spermatozoidul vitezoman pe care nu îl avem. Adică, avem grijă de ceilalți, dar și muncim, ascultăm, dar ne și auto-educăm, ducem copii la diverse activități, facem cumpărături, tennis în timp ce gătim și îl citim pe Deleuze. 

 

Suntem acel cocktail visceral unde filosofia și biologia se amestecă cu misticismul, unde ne naștem, naștem la rândul nostru și renaștem, într-o deschidere și desființare de sine totală. Pe parcursul procesului, ceea ce simțim devine vizibil prin desfacerea cărnii noastre. Și aceasta maternitate de carne care se deschide lumii, ne poartă în pierderea identității, limitelor psihice și corporale.

Aceasta maternitate atunci căpătă izul libertății, unde desființăm categoriile de “ mamă bună, mamă rea” pentru a crea o lume a afectelor, a tuturor afectelor dintre mine și celălalt. 

 

Maternul, pentru noi [M]others, este întruparea legilor haosului, dincolo de rațiune, de  o liniaritate a minții, care aduce o ” metanoie” – „o transformare a noastră cu totul”.

Iar „Acest Tot” poate fi încercat de tine…ca să simți legăturile dintre piele, primele atingeri, corp și minte, fără cenzură. 

 

Și cine are curaj acum…să scoată limbaaaaa!