DANSTOPIC LETTER#2

Dragă Tu,
Corp,
Tine/ Mine,
Suflet,

”Mi-ar plăcea să ne cunoaștem mai bine” e un refren pe care-l tot cânt și mă bucur că nu sunt singura. Pe lângă atingeri și dans, care comprimă explicații, distanțe, situații, gânduri și intenții, cuvintele sunt binevenite, mai ales în DIALOGURI.

Ce bine că mi-ai răspuns deja la o întrebare pe care am pus-o pe 29 aprilie, anul ăsta, ție, mie și tuturor celor care fac asta. E timpul să răspund. Dansez pentru că pot să vă țin pe toți aproape, să vă iubesc, să cred în voi și în Dumnezeu fără rușine. Pentru că îmi place să uit imagini construite, discursuri false reușite, cât de ieftin și facil e cinismul ascuns sub pretenția pragmatismului; o fac în cuvinte, în priviri și în dans: chestia asta, să denunț , cu câtă blândețe pot – e și asta o neputință – acoperiri ale interiorului nostru. Un exemplu: nevoia de a avea cineva nevoie de mine, ascunsă sub motivație. În vorbe și în priviri nu sunt prea crezută. În dans, câteodată mă văd în oglinda unei priviri care mă privește. Începe să nu mai fie destul. Încep să înțeleg că „pentru că îmi place și mă ajută spre ceilalți” nu mai e destul nici ca argument pentru minte, nici ca resort pentru suflet.

Dar, cat încă mai sunt aici, vreau să-mi descrii detaliat cum ar arăta lumea dansului cea ideală pentru tine. Și eu am să-ți scriu cum arată societatea ideală pentru mine. Dar mai încolo, ca să nu te influențez.

Ce e, pentru tine, mai important ca dansul?

În ce crezi? Și „nimic” e un răspuns și nu o să te judec, atât timp cât e sincer.

Care e cea mai mare minciună pe care ai spus-o în dans? Ai inventat vreodată ceva subiect, discurs, concepție doar pentru a arăta celorlalți că te reinventezi?

Când ai fost ultima dată sincer pe sau în spatele scenei?

Dansez cu și pentru oameni. Eu fiind unul dintre ei. Pandemia m-a întors spre mine și am păstrat rutina de mișcare. Dar mi-a lipsit mișcarea cu oameni, mișcarea, dansul sub altă formă.

Încep să lucrez la spectacole noi – de -ale mele sau de- ale altora/ tot una-când am prins ce e în spatele cuvintelor, reacțiilor, a suprafeței; când am ce să pun pe scenă. Țin mult la conținut. La consistență. Gândesc în imagini. Și orice servește situațiilor și imaginilor e bun de adus pe scenă. Nu trebuie să fie neapărat vorba de mișcare.

Așa cum cuvintele poartă în ele lumi, mișcarea deschide către locuri în care filtrul explicației dispare. În care mă apropii de tine și te știu fără să știu cum te cheamă, de ce aia și de ce nu.

Un spectacol, un curs de dans îmi aduce mai multe perspective. Mai multe raportări la aceeași realitate. Pentru că e cu oameni. Alții decât mine. Mă face să observ – când mă uit la el- părți din mine pe care le accesez mai greu.

Nu vreau să conving pe nimeni să danseze. Am încredere că Cel mai Mare Coregraf sau Domnul Coregraf așază, în funcție de calea fiecăruia, lucrurile mult mai coerent și puternic în fiecare dintre noi.

                                                                                                                                   Te îmbrățișez cât pot eu de mult,

                                                                                                                                                                   Al doilea corp

În 2021, mai mulți coregrafi au povestit și au trimis mai departe colegilor lor întrebări despre corp, pandemie și locul/sensul dansului pentru ei, sub forma unor scrisori anonime.

Fiecare scrisoare a servit drept inspirație pentru un ilustrator, în crearea unei animații augmentate, pe parcursul atelierelor DANSTOPIC din primăvară, călătorie ghidată de Skeptic Dog Animation și Interfața Umană.

Animația Scrisorii #2 a fost creată de Silvia Niculae și poate fi descoperită prin aplicația Artivive.

Google Play: https://play.google.com/store/apps/details?id=com.artivive

Apple Store:

https://itunes.apple.com/us/app/artivive/id1188737494?mt=8